Afazia: de ce apare, cum se manifestă și cum poate fi tratată

Vorbirea reprezintă o modalitate verbală de exprimare, caracteristică speciei umane. Ea presupune utilizarea sunetelor pentru a forma cuvinte, respectiv propoziții și fraze, fiind învățată la vârste fragede și dezvoltată, mai apoi, în decursul următorilor ani. În unele situații, centrii cerebrali responsabili cu vorbirea pot fi afectați, iar acest proces poate suferi modificări. Printre tulburările din această sferă se numără și afazia, întâlnită cu preponderență în rândul vârstnicilor. Află, în cele ce urmează, care sunt cauzele afaziei, cum se manifestă și care sunt modalitățile în care această tulburare poate fi contracarată.

Înscrieți-vă la newsletter-ul nostru

Thank you for Signing Up

Vă rugăm să corectați câmpul (câmpurile) marcat(e) mai jos.

1,true,6,Contact Email,2

• Ce este afazia
• Afazia – cauze și factori de risc
• Tipuri de afazie. Simptome
• Metode de diagnostic
• Tratamentul afaziei

Ce este afazia

Originară din limba greacă, unde „a” înseamnă fără, iar „phasia” înseamnă vorbire, noțiunea de afazie descrie o tulburare neurocognitivă care afectează limbajul unei persoane, aceasta ajungând să aibă dificultăți în exprimare. Afazia nu își pune amprenta doar asupra vorbirii, ci afectează și exprimarea scrisă, cititul și înțelegerea celorlalte persoane. Comunicarea este, astfel, îngreunată, ceea ce poate complica viața de zi cu zi a pacienților afectați.

Cu toate acestea, intelectul pacientului afectat rămâne nealterat. Așadar, în afara vorbirii, toate celelalte funcții cognitive se desfășoară normal, pacientul având, însă, dificultăți în a-și exprima gândurile sau în a înțelege ceea ce comunică verbal alte persoane.

Afazia – cauze și factori de risc

Afazia se manifestă, de cele mai multe ori, în rândul varstnicilor, fiind provocată de anumite leziuni cerebrale. Aceste leziuni pot avea una sau mai multe din următoarele cauze:

• accidentul vascular cerebral (AVC) – în funcție de zona cerebrală afectată, accidentele vasculare pot fi responsabile de apariția afaziei. Atunci când sechelele atacului cerebral nu sunt severe, afazia poate avea caracter temporar, funcția vorbirii revenind la normal sau aproape de normal;
• tumorile de la nivel cerebral – formațiunile canceroase apărute la nivelul creierului pot afecta diferite funcții ale acestuia. Tulburările provocate depind în mare măsură de zonele cerebrale în care se dezvoltă tumorile, dar și de dimensiunile acestora;
• unele afecțiuni de natură neurologică (spre exemplu, boala Parkinson) – afazia devine evidentă, de obicei, în cel de-al patrulea stadiu al maladiei Parkinson;
• anumite infecții manifestate la nivelul creierului – abcesele cerebrale pot fi provocate de infecții manifestate fie la nivelul capului, fie în altă zonă a corpului, fiind, mai apoi, transportate pe cale sanguină până la creier;
• bolile neurodegenerative, precum boala Alzheimer sau demența – formele de demență, indiferent că vorbim despre demența Alzheimer sau despre o altă formă (demența vasculară, demența mixtă, demența frontotemporală etc.), pot reprezenta un factor declanșator al afaziei;
• traumatismele cranio-cerebrale – un accident în urma căruia pacientul suferă o lovitură puternică în zona capului poate declanșa o formă de afazie.

Tipuri de afazie. Simptome

Vorbirea și înțelegerea limbajului depind de trei centri situați la nivel cerebral:

• centrul Broca (centrul motor) – responsabil pentru controlul mușchilor folosiți în timpul vorbirii. Centrul Broca este situat în lobul frontal al scoarței cerebrale;
• centrul Wernicke (centrul senzorial al vorbirii) – acest centru, localizat în lobul parietal, controlează memoria cuvintelor, ceea ce permite omului să formuleze cuvinte cu ajutorul sunetelor. De altfel, lobul parietal este responsabil cu învățarea vorbirii la copii;
• centrul optic al vorbirii – aflat la nivelul lobului occipital, centrul optic susține citirea și înțelegerea limbajului scris.

Astfel, în raport cu centrul cerebral afectat de cauzele descrise mai sus, se disting 4 tipuri de afazie: afazia expresivă, afazia senzorială, afazia amnestică, respectiv afazia globală.

Afazia expresivă (afazie Broca, afazie motorie)

Această formă de afazie apare atunci când este lezată partea stângă a lobului frontal cerebral. Pacienții cu afazie motorie pot înțelege fără probleme ceea ce le comunică alte persoane, însă au dificultăți în pronunțarea cuvintelor și în scriere. Aceștia se exprimă prin intermediul unor propoziții scurte sau chiar incomplete și conștientizează că nu pot comunica așa cum și-ar dori, ceea ce le provoacă sentimente de frustrare sau depresie.

În unele situații, pacienții care suferă de afazie Broca pot prezenta paralizie parțială sau totală pe partea dreaptă a corpului. Acest lucru îngreunează nu numai exprimarea, ci și desfășurarea activităților zilnice, ceea ce face necesară asistența din partea familiei sau a personalului specializat.

Afazia senzorială (afazie Wernicke, afazie receptivă)

În cazul afaziei Wernicke, pacientul poate comunica pe cale verbală, însă întâmpină dificultăți în a înțelege ceea ce vorbesc alte persoane. De asemenea, scrisul și cititul sunt îngreunate, putând să apară manifestări ale alexiei (incapacitatea de a citi cuvinte și propoziții). Pacienții cu afazie senzorială tind să vorbească repede, fluent, însă, uneori, propozițiile și frazele pe care le rostesc nu au sens, apărând fenomenul de „salată de cuvinte”. De asemenea, poate predomina utilizarea în mod abuziv a neologismelor.

Disfazia sau afazia amnestică

Numită și afazie anomică, această formă de afazie se manifestă prin imposibilitatea pacientului de a-și aminti cuvintele pe care dorește să le folosească ori prin identificarea cu greutate a acestora. Afazia amnestică își pune amprenta atât asupra comunicării verbale, cât și asupra celei scrise. Pacientul poate înțelege ceea ce vorbesc alte persoane și poate citi cu ușurință.

Uneori, afazia amnestică este asociată cu o ușoară paralizie a mușchilor feței sau cu o senzație de slăbiciune la nivelul acestora. Acest lucru poate influența negativ pronunția sunetelor, vorbirea fiind uneori îngreunată, cu un ritm mai lent decât în mod obișnuit.

Afazia globală

Afazia globală este cea mai severă formă de afazie și presupune afectarea mai multor zone ale creierului, responsabile cu funcția vorbirii. Astfel, pacienții cu afazie globală nu se pot exprima verbal sau în scris, nu pot înțelege comunicarea verbală a altor persoane și nu mai au capacitatea de a citi.

Comunicarea se rezumă la fracțiuni de cuvinte sau la anumite sunete ce au caracter exclamativ, fiind, astfel, foarte dificil pentru acești pacienți să se facă înțeleși.

Parafazia nu este o formă a afaziei

Parafazia este o tulburare a funcției vorbirii care se deosebește, însă, de afazie. Persoanele care suferă de parafazie au tendința de a înlocui cuvintele cu altele care se aseamănă cu ele din punct de vedere fonetic. Există două forme ale parafaziei: parafazia neurologică, respectiv parafazia literară.

În cazul parafaziei neurologice, pacienții afectați confundă cuvintele pe care doresc să le rostească (de exemplu, spun „carte” în loc de „cană”). Pe de altă parte, un pacient cu parafazie literară va înlocui o parte dintre literele cuvântului cu altele similare (de exemplu, pronunță „camă” în loc de „cană”). Cu toate acestea, parafazia nu are aceleași cauze precum afazia, iar prognosticul este mai favorabil decât la pacienții cu afazie.

Dizartrie sau afazie?

Deși cauzele pot fi comune (accident vascular cerebral, tumori cerebrale, traumatisme), dizartria și afazia se deosebesc în anumite privințe. Problemele cauzate de dizartrie își au originea în funcționalitatea redusă a mușchilor responsabili cu vorbirea. Aceștia pot fi slăbiți sau sunt controlați cu dificultate de către pacient; așadar, discursul poate fi unul foarte lent sau dificil de înțeles de către interlocutori. Printre particularitățile dizartriei, se mai numără emiterea de sunete nazale în timpul vorbirii, incapacitatea de a vorbi la un volum ridicat sau rostirea propozițiilor cu o intonație monotonă.

Vestea bună este că, în unele cazuri, dizartria poate fi corectată cu ajutorul logopediei, iar odată ce mușchii și-au reluat funcțiile în parametri optimi, pacientul va putea vorbi din nou normal.

Metode de diagnostic

În primă instanță, pacientul va fi supus unui examen medical general, în cadrul căruia medicul va dori să știe istoricul medical al pacientului, tratamentele aflate în desfășurare, precum și antecedentele heredocolaterale (afecțiunile de care suferă ceilalți membri ai familiei). În funcție de acestea, medicul va putea lua în calcul sau exclude anumite cauze care au dus la declanșarea afaziei.

Nu toate formele de afazie pot fi identificate prin intermediul conversației obișnuite, ci doar formele pronunțate. Cu toate acestea, o simplă discuție liberă cu pacientul poate ajuta medicul să evalueze modul în care acesta numește anumite obiecte sau noțiuni, capacitatea de a înțelege sau de a repeta anumite cuvinte ori propoziții, varietatea lexicală folosită sau prozodia (modul în care pacientul pune accentul pe silabele cuvintelor).

O metodă de diagnostic utilă, în cazul afaziei, o reprezintă investigațiile imagistice (Computer Tomograf sau RMN). Acestea pot furniza informații despre localizarea și dimensiunile leziunilor cerebrale existente, ceea ce va ajuta la determinarea tipului de afazie, dar și a stadiului acesteia.

În unele țări din Europa, pacienții trec prin anumite teste specifice pentru diagnosticarea afaziei. O parte dintre ele sunt utilizate și de către medicii din România:

• testul Boston de examinare a afaziei – evaluează atât modul în care pacientul înțelege anumite noțiuni, cât și gradul de severitate al tulburării. Este un test amplu, cuprinzând 34 de capitole, însă poate fi mult prea laborios, în unele situații;
• setul de teste Western pentru afazie – durează mult mai puțin decât testul Boston: aproximativ o oră;
• testul de numire a acțiunilor;
• testul de numire a obiectelor.

Tratamentul afaziei

Rezultatele tratamentului pentru afazie depind, în mare măsură, de cauzele care au declanșat această tulburare. Dacă pacientul se confruntă cu afazia din cauza unei afecțiuni neurodegenerative, așa cum sunt demența și boala Alzheimer, afazia nu poate fi corectată, din nefericire. Același lucru se întâmplă și în cazul pacienților diagnosticați cu tumori cerebrale cu prognostic nefavorabil.

Atunci când afazia se instalează în urma unui traumatism sau a unui accident vascular cerebral, șansele de recuperare sunt cu atât mai mari cu cât tratamentul este inițiat mai repede. Recuperarea pacienților cu afazie poate include următoarele metode terapeutice:

• terapia logopedică – sub îndrumarea logopedului, pacientul este încurajat să numească obiecte, să repete cuvintele rostite de către terapeut și să formeze propoziții sau fraze. Conversația spontană este și ea o parte componentă a terapiei logopedice, întrucât îi oferă pacientului posibilitatea de a folosi cuvinte și propoziții în mod liber, ceea ce va contribui la reîmbogățirea vocabularului și la fixarea mai bună a denumirilor folosite;
• terapia prin intonație melodică – este o metodă relativ nou introdusă în terapia persoanelor care suferă de afazie și se bazează pe stimularea cerebrală, prin repetarea unor sintagme în ritm melodic;
• terapia de grup – deseori, persoanele care trec prin același tip de probleme își pot oferi sprijin reciproc. Pacienții cu afazie evoluează, astfel, mai bine, atunci când interacționează cu alte persoane cu același diagnostic. În cadrul ședințelor de terapie de grup, ei pot conversa și se pot motiva unii pe alții, în acest demers;
• psihoterapia – oferă suport psiho-emoțional persoanelor care se confruntă cu această afecțiune și care pot experimenta episoade anxioase ori depresive, odată cu dificultățile provocate de afazie.

Îngrijirea persoanelor cu afazie

Stilul de viață al unei persoane dragi care suferă de afazie poate deveni foarte diferit față de cel pe care îl avea înainte de această tulburare. Dacă persoana afectată este avansată în vârstă, situația este cu atât mai dificilă cu cât, cel mai probabil, se mai confruntă și cu alte probleme de sănătate, cu mobilitate redusă ori cu dificultăți în deplasare. Din acest motiv, îngrijirea acestor pacienți poate fi o reală provocare pentru membrii familiei, atunci când intervin și barierele de limbaj, provocate de afazie.

Pentru a facilita comunicarea cu persoana dragă afectată de afazie, membrii familiei sunt încurajați să urmeze următoarele indicații:

• să folosească propoziții simple, scurte;
• să evite cuvintele complicate sau care pot avea mai multe înțelesuri;
• să se adreseze bolnavului într-un ritm rar;
• să repete ori de câte ori este necesar, pentru ca persoana cu afazie să înțeleagă ceea ce i se comunică;
• să-i ofere pacientului timp suficient pentru a răspunde;
• să includă pacientul în conversațiile familiei;
• să se folosească de gesturi sau obiecte pentru a descrie mai bine ceea ce doresc să comunice;
• să nu corecteze persoana, în timp ce vorbește, atunci când face greșeli de exprimare.

La fel ca în cazul oricărei alte afecțiuni din sfera neuropsihiatrică, abordarea afaziei necesită atenție și răbdare, atât din partea pacientului, cât și a familiei și a personalului specializat, care se ocupă de diagnosticarea și tratarea pacientului. Chiar dacă această tulburare nu poate fi întotdeauna vindecată, cu timpul, pacientul și familia acestuia se vor adapta la acest stil de viață, prin stabilirea unor reguli și obiceiuri noi, care să le ușureze traiul.

Sursa foto: Shutterstock.com