Diabetul zaharat: diagnostic, simptome, tratament

Publicat: 23 septembrie 2021 / Actualizat: 16 iunie 2022

Absolventă a Facultății de Farmacie și cu o experiență bogată în domeniul medical, Roxana își dorește să dea mai departe pasiunea ei pentru cunoaștere, îngrijire și comunicare cu pacienții și familia acestora. În viziunea ei, orice problemă medicală poate fi înțeleasă și acceptată mai ușor, atâta vreme cât este expusă pe înțelesul fiecăruia dintre noi.

diabetul zaharat regim alimentar

Numit și diabet mellitus, diabetul zaharat face parte din categoria bolilor endocrine, fiind, de altfel, și cea mai frecventă dintre acestea. Numărul persoanelor diagnosticate cu diabet zaharat este în continuă creștere, fiind estimat că, la nivel mondial, în anul 2011, aproximativ 347 de milioane de oameni sufereau de diabet, un număr aproape dublu față de statisticile anului 2000. În prezent, numai în România, sunt înregistrați peste 1,5 milioane de bolnavi de diabet.

Înscrieți-vă la newsletter-ul nostru

Ce este diabetul zaharat?

Diabetul zaharat este o afecțiune cronică, declanșată de un dezechilibru al secreției de insulină în organism sau de rezistența opusă de anumite celule la acțiunea insulinei. Consecința principală a acestui dezechilibru este reprezentată de creșterea valorii glicemiei (hiperglicemie).

Organismul dispune de mecanisme bine puse la punct, prin care transformă alimentele în glucoză. Aceasta este distribuită, apoi, către organe și utilizată pentru obținerea de energie sau pentru crearea de rezerve, iar insulina este hormonul responsabil pentru acest întreg proces.

Tipuri de diabet zaharat

Clasificarea diabetului zaharat se face în funcție de cauzele care duc la declanșarea bolii, rezultând, astfel, trei tipuri de diabet: diabet zaharat de tip 1, diabet zaharat de tip 2 și diabet gestațional.

Diabetul zaharat tip 1

Cunoscut și sub numele de diabet juvenil sau insulino-dependent, diabetul de tip 1 cumulează aproximativ 10% din totalul cazurilor de diabet înregistrate în Europa și America de Nord. Apare, de regulă, la vârste fragede (copii și adolescenți) și necesită tratament cu insulină.

În această formă de diabet zaharat, se produce un deficit de insulină, prin distrugerea celulelor din insulele Langerhans localizate în pancreas, care se ocupă cu secreția acestui hormon.

Diabetul zaharat tip 2

Așa cum indică și numele de diabet non-insulino-dependent, diabetul zaharat de tip 2 nu necesită tratament cu insulină, ci poate fi ținut sub control cu un stil de viață adecvat, un regim alimentar strict și, la nevoie, cu tratament medicamentos administrat pe cale orală sau injectabilă. Diabetul zaharat tip 2 are drept cauză rezistența țesuturilor la insulină ori secreția deficitară a acesteia.

Diabetul gestațional

Acest tip de diabet apare doar în timpul sarcinii, atunci când hormonii secretați de placentă interferează cu insulina, blocându-i activitatea. De cele mai multe ori, diabetul gestațional nu are simptome, acesta fiind și motivul pentru care este recomandată monitorizarea glicemiei în a doua parte a sarcinii.

Cauzele diabetului zaharat

diabet zaharat glicemie

Factorii declanșatori ai diabetului zaharat sunt diferiți pentru fiecare tip de boală. Diabetul de tip 1 poate avea cauze genetice (moștenirea afecțiunii de la unul din părinți), cauze virale (infecții cu virusuri apărute în copilărie, care au produs o afectare a celulelor insulelor Langerhans) sau cauze de natură alimentară (o dietă dezechilibrată).

Pentru apariția diabetului zaharat de tip 2, se fac responsabili factorii genetici și, de cele mai multe ori, stilul de viață al persoanei în cauză, fie că este vorba de un regim alimentar haotic (ce poate degenera înspre obezitate), fie despre consumul de alcool în exces.

Simptomele diabetului zaharat

Diabetul zaharat este o afecțiune dificil de identificat, de multe ori, neavând manifestări decât atunci când ajunge într-un stadiu avansat. Drept urmare, aproximativ 35% dintre bolnavi nu știu că suferă de diabet. În aceste cazuri, primele simptome ale diabetului apar relativ târziu sau sunt puse pe seama altor factori (oboseală, stres ori o dereglare hormonală).

Simptome diabet tip 1:

  • scădere bruscă în greutate;
  • senzație constantă de sete;
  • oboseală pronunțată;
  • urinări dese;
  • greață și vărsături.

Simptome diabet tip 2:

  • polifagie (senzație de foame și poftă crescută de mâncare);
  • polidipsie (consumul unor volume mari de lichide);
  • poliurie (urinare în cantități mari);
  • vindecare dificilă a rănilor;
  • amorțeli sau furnicături la nivelul membrelor;
  • infecții ale tractului urinar;
  • tulburări de vedere;
  • la femei, poate apărea pruritul vaginal.

Complicațiile diabetului zaharat

Dacă nu este identificat la timp sau nu este tratat corespunzător, diabetul zaharat se poate agrava, generând complicații sub diverse forme:

  • risc de infarct miocardic sau accident vascular cerebral (AVC), pe fondul hipertensiunii arteriale și al afectării vaselor de sânge;
  • retinopatie diabetică – atunci când apare o afectare a vaselor mici de sânge de la nivelul retinei, putând duce, treptat, la orbire;
  • neuropatie diabetică – manifestată prin senzație de amorțeală la nivelul mâinilor și picioarelor, cauza fiind deteriorarea vasculară;
  • picior diabetic – apărut pe fondul neuropatiei diabetice, cu simptome precum infecții ale pielii piciorului, ulcerații sau chiar deteriorarea articulațiilor;
  • comă diabetică – declanșată de scăderea sau creșterea bruscă și semnificativă a valorii glicemiei. Pacientul își pierde cunoștința și starea sa poate fi agravată, până la apariția de leziuni cerebrale sau chiar la deces.

Diagnosticul de diabet zaharat

Valoarea normală a glicemiei se încadrează între 70 și 100 mg/dl, atunci când este măsurată dimineața, pe nemâncate (a jeun). Diagnosticarea cu diabet zaharat se face dacă pacientul îndeplinește minim unul dintre următoarele criterii:

  • înregistrarea unei valori mai mari de 200 mg/dl a insulinei, în orice moment al zilei, odată cu manifestarea de simptome specifice diabetului;
  • minim două situații în care valoarea glicemiei este mai mare sau egală cu 126 mg/dl, a jeun;
  • glicemia are o valoare de peste 200 mg/dl la efectuarea testului de toleranță la glucoză;
  • hemoglobina glicozilată (HbA1c) este de peste 6,5%.

Este indicat ca, pentru a stabili diagnosticul diabetului zaharat, măsurarea glicemiei serice să se facă prin intermediul analizelor de laborator și nu cu un glucometru de uz personal.

Testul oral de toleranță la glucoză se face dimineața, când pacientului îi este măsurată glicemia a jeun. Apoi, pacientul ingerează, într-un interval de 5 minute, o băutură dulce, preparată cu 75 grame de glucoză, urmând ca, după două ore, să îi fie măsurată glicemia din nou.

Hemoglobina glicozilată indică variațiile glicemiei serice din ultimele 3 luni, iar pentru măsurarea ei, nu este nevoie ca pacientul să nu mănânce înainte.

Odată stabilit diagnosticul de diabet zaharat, pentru a putea identifica tipul de diabet (1 sau 2), medicul specialist va apela la analize ce identifică anumiți anticorpi, ce pot fi responsabili pentru declanșarea diabetului zaharat de tip 1.

Tratamentul diabetului zaharat

Obiectivele trasate în timpul tratamentului pentru diabetul zaharat vizează echilibrarea valorii glicemiei, prevenirea apariției de complicații și adoptarea unui regim alimentar și a unui stil de viață benefice pentru persoana diabetică. Tratamentul medicamentos este diferit pentru fiecare tip de diabet:

  • În diabetul de tip 1, tratamentul de elecție este administrarea unui anumit tip de insulină, în funcție de necesitățile pacientului;
  • În diabetul de tip 2, medicul va recomanda antidiabetice orale (ADO) sau injectabile. Acestea vor fi alese în funcție de mecanismele de acțiune, precum și de felul în care organismul pacientului răspunde la procesele metabolice. Există cazuri când, după un timp, tratamentul cu antidiabetice orale sau injectabile nu mai dă randamentul dorit, astfel că medicul poate apela la suplimentarea cu insulină.

Îngrijirea pacientului cu diabet zaharat

diabetul zaharat ingrijire la domiciliu

Atunci când o persoană dragă primește diagnosticul de diabet zaharat, întreaga familie începe, alături de ea, această nouă călătorie. Stilul de viață, regimul alimentar echilibrat și complianța la tratamentul medicamentos recomandat devin aspecte deosebit de importante în viața pacientului diabetic. De asemenea, dacă persoana dragă suferă și de alte afecțiuni, în afară de diabet, un bun plan de îngrijire este cu atât mai important.

Totul despre diabetul zaharat și un stil de viață corect

O parte dintre pacienții diabetici au ajuns să sufere de această boală din cauza unui stil de viață necorespunzător, cu o dietă dezechilibrată și o rutină sedentară. Astfel, devine imperios necesar ca persoana în cauză să fie corect informată și susținută în acest nou mod de viață, încât obiceiurile benefice să fie înrădăcinate în rutina pacientului. Adaptarea la o asemenea schimbare poate fi anevoioasă pentru persoanele vârstnice, așadar, le este de mare ajutor să le fim aproape și să le îndrumăm pe această cale.

Câteva sfaturi pentru îmbunătățirea stilului de viață al pacienților diabetici:

  • Renunțarea la fumat este un pas pe cât de important, pe atât de dificil, mai cu seamă dacă persoana dragă practică acest obicei de foarte multă vreme. Putem ajuta la conștientizarea importanței acestei decizii prin informarea corectă și completă a pacientului cu privire la pericolul pe care îl reprezintă fumatul la persoanele diagnosticate cu diabet. Contează foarte mult să abordăm acest subiect cu răbdare și compasiune, pentru a ajuta persoana să ia această decizie mai ușor;
  • Un program de odihnă ordonat este util pentru oricine, mai cu seamă pentru o persoană cu un diagnostic de boală cronică, așa cum este diabetul. Odihna corespunzătoare ajută organismul să se refacă mai rapid și să facă față mai ușor provocărilor bolii. O persoană cu o bună rutină de odihnă este mai în siguranță în fața depresiei, a anxietății sau a bolilor cardiovasculare;
  • Exercițiile fizice sunt un alt aspect important în viața pacientului cu diabet, putând ajuta la scăderea în greutate, menținerea unei greutăți optime, precum și la îmbunătățirea circulației. Dacă mișcarea în aer liber nu este o opțiune pentru persoana dragă, există numeroase variante de a face sport în confortul caminului propriu. Cu toate acestea, este bine sa se evite efortul intens și să se monitorizeze glicemia înainte și după efectuarea exercițiilor, pentru a preîntâmpina apariția hipoglicemiei.
  • Îngrijirea picioarelor trebuie să fie făcută cu atenție sporită, prin igienizarea și examinarea zilnică a pielii din această zonă. Este bine ca orice mică leziune observată să fie raportată medicului, pentru a beneficia de tratarea corectă a acesteia;
  • Igiena orală și vizitele periodice la medicul stomatolog sunt cu atât mai importante, atunci când persoanele dragi suferă de diabet, întrucât această boală afectează considerabil dantura, putând conduce la parodontoză.

Regimul alimentar al pacientului diabetic

Fie că este vorba despre un pacient care își menține glicemia în limite normale prin regim alimentar, fie de unul care primește tratament medicamentos, dieta și programul meselor joacă un rol crucial în îngrijirea persoanelor diagnosticate cu diabet zaharat. Glicemia la diabetici poate varia des și cu salturi considerabile de la o valoare la alta, așa că este cât se poate de important ca atât pacientul, cât și familia, să acorde o atenție sporită acestui aspect.

Câteva sfaturi pentru o dietă echilibrată a pacientului diabetic:

  • Chiar dacă este necesară scăderea în greutate, reducerea numărului de mese nu ajută, ci dimpotrivă. Este recomandat un program zilnic, alcătuit din trei mese și două gustări sau din trei mese și trei gustări, în cazul pacienților cu diabet zaharat de tip 1;
  • Cantitățile de alimente consumate la fiecare masă sunt deosebit de importante, în special când vine vorba de produse care au un aport glucidic ridicat;
  • Alimentele ce trebuie evitate includ: produsele cu zahăr sau miere, alimentele din clasa leguminoaselor (fasole, linte, mazăre), fructele confiate, pastele făinoase, sucurile de fructe, băuturile carbogazoase sau băuturile alcoolice. Este important să fie limitat consumul de produse de panificație, întrucât acestea au un conținut mare de glucide;
  • Alimentele indicate sunt reprezentate de produsele cu indice glicemic scăzut: fructe (portocale, grepfrut, kiwi, caise, pere, prune), legume (cartofi, spanac, broccoli, varză), cereale integrale, carne slabă, pește, produse lactate cu un conținut redus de grăsimi, nuci fără sare adăugată;
  • Este indicat ca prepararea alimentelor să se facă la abur sau la cuptor, nu prin prăjire.

 

Administrarea corectă a tratamentului pentru diabet

Un diabet netratat corespunzător poate evolua rapid către forme mai grave sau complicații, astfel că tratarea diabetului trebuie să includă un program riguros, cu administrarea medicamentelor la orele stabilite și în dozele corecte. În cazul persoanelor cu diabet zaharat de tip 1, administrarea insulinei este vitală, astfel că aceasta trebuie păstrată mereu la îndemână, în cazul în care pacientul are un episod hiperglicemic.

Atât pacientul, cât și familia vor primi informații complete cu privire la modul de acțiune și de administrare al medicamentelor recomandate. De aceea, este foarte importantă comunicarea deschisă cu pacientul, pentru a vă asigura că a asimilat corect și complet toate datele referitoare la tratament. Dacă aveți în familie o persoană dragă care are dificultăți în a-și administra tratamentul antidiabetic, puteți apela oricând la personal calificat, care să o îndrume pas cu pas.

Deși este o afecțiune serioasă, cu multiple riscuri pentru starea generală de sănătate, diabetul zaharat este o condiție medicală cu care persoana dragă poate învăța să trăiască, bucurându-se în continuare de viață. Cu îngrijirea adecvată și cu susținere emoțională din partea familiei, pacientul diabetic poate depăși partea întunecată a acestei boli, ducând o viață lungă și liniștită.

Sursa foto: Shutterstock.com

Articole recomandate
Ce presupun și care sunt avantajele îngrijirilor paliative la domiciliu?

Îngrijirile paliative la domiciliu contribuie la îmbunătățirea calității vieții pacienților și a familiilor lor. Acestea se adresează persoanelor diagnosticate cu afecțiuni a căror gestionare medicală implică mult efort. De cele mai multe ori, îngrijirile paliative la domiciliu sunt adresate persoanelor în vârstă, care necesită sprijin nu doar în ameliorarea simptomelor, […]

Autor: Cristina Cercel  |   Publicat: 6 octombrie 2022
hernia de disc durere lombara
Hernia de disc: simptome, tratament și recuperare

Durerile de spate reprezintă un simptom foarte des întâlnit, îndeosebi la vârste mai înaintate, deși, în zilele noastre, și tinerii încep să se confrunte cu această problemă tot mai des. De obicei, tindem să ignorăm durerile cervicale sau lombare, punându-le pe seama oboselii, însă, uneori, aceste dureri de spate pot […]

Autor:   |   Publicat: 3 decembrie 2021
Boala coronariană – cauze, simptome, îngrijirea pacienților

Boala coronariană se dezvoltă atunci când vasele majore care alimentează inima cu sânge ajung să fie degradate sau bolnave. Aceasta este cea mai răspândită afecțiune a inimii. În continuare, poți citi mai multe despre primele simptome ale bolii coronariene, cauzele care duc la apariția sa, cum se tratează, precum și […]

Autor: Silvia Patriche  |   Publicat: 19 iulie 2021
Osteoporoza – cauze, simptome, tratament și îngrijirea pacienților

Osteoporoza este o afecțiune a sistemului osos. Oasele devin fragile, astfel încât chiar și o căzătură ușoară sau reflexele ori activitățile de zi cu zi, precum tusea sau aplecarea, pot provoca apariția unei fracturi. De cele mai multe ori, fracturile apar la încheietura mâinii, șold sau coloana vertebrală. În continuare, […]

Autor: Silvia Patriche  |   Publicat: 16 februarie 2021
Poliartrita reumatoidă: cauze, simptome, tratament și îngrijirea pacienților

Artrita reumatoidă este o tulburare inflamatorie cronică, ce poate afecta mai mult decât articulațiile. La unii oameni sunt afectate și alte sisteme ale corpului, inclusiv pielea, ochii, plămânii, inima și vasele de sânge, de unde și numele bolii. Ce este poliartrita reumatoidă Cauze și factori de risc Simptome și complicații […]

Autor: Silvana Patrascanu  |   Publicat: 19 noiembrie 2020
Spondiloza cervicală – cauze, simptome, tratament și îngrijirea pacienților

Spondiloza cervicală este denumirea generică a afecțiunilor care vizează segmentul superior al coloanei vertebrale. Degradarea vertebrelor și a articulațiilor intervertebrale, din zona gâtului, afectează persoanele cu vârsta de peste 60 de ani, dar poate să apară și mai devreme. Afecțiunea se poate ameliora, de cele mai multe ori, prin tratamente […]

Autor: Silvana Patrascanu  |   Publicat: 24 septembrie 2020
Totul despre depresia la bătrâni: cauze, simptome, sfaturi

Depresia, dușmanul nevăzut al bunicilor noștri. Cum le putem fi alături. Imaginea bunicilor noștri trezește în fiecare dintre noi un sentiment plăcut de „acasă” și, fără îndoială, dumnealor au sădit în noi valori umane pe care le ducem mai departe, pe măsură ce ne trăim propriile vieți. În virtutea acestei […]

Autor: Silvia Patriche  |   Publicat: 6 mai 2020
Artrita: cauze, simptome, tratament

Artrita cumulează peste 200 de tipuri de boli care afectează articulațiile, cele mai întâlnite forme fiind osteoartrita și artrita reumatoidă. Apare prin umflarea pielii din jurul articulațiilor, iar pacientul simte durere și o senzație de rigiditate. Cauze Factori de risc Simptome Tipuri Diagnostic Afecțiuni asociate cu apariția artritei Tratament Diferența […]

Autor: Silvia Patriche  |   Publicat: 26 martie 2020
Boala Parkinson: ce este, din ce cauze apare și ce metode de tratament există

Boala Parkinson se numără printre afecțiunile întâlnite cel mai des cu care se confruntă persoanele în varsta, o tulburare neurodegenerativă care evoluează progresiv și care poate influența dramatic viața bolnavilor, mai ales atunci când nu este monitorizată și ținută cu atenție sub control. În general, boala debutează în jurul vârstei […]

Autor: Elena Sterie  |   Publicat: 1 noiembrie 2019
Boala Alzheimer – ce este, cum se tratează și ce presupune îngrijirea unui astfel de pacient

Alzheimer, cea mai cunoscută formă de demență, este o boală neurodegenerativă care are ca efect distrugerea celulelor nervoase. Este o afecțiune tipică persoanelor în vârstă, dar poate să apară și la 40-50 de ani. Nu se cunosc cauzele cu exactitate, iar tratamentul are ca efect doar ameliorarea simptomelor, nu și […]

Autor: Cristina Rizoiu  |   Publicat: 1 noiembrie 2019

Acum ne gasiti in Arad, București, Cluj, Oradea și Timișoara



Oferim servicii de îngrijire bătrâni la domiciliu în Arad, București, Cluj, Oradea și Timișoara!

Dacă sunteți ocupați sau locuiți departe, noi vă vom sprijini părinții și bunicii așa cum ați face-o și dvs.!